Chalice si Chawan ...
...doua vase ritualice prin/din care se primeste taina.
Inni Wintrop si cei doi Taads-i (tata si fiu) percep viata in acelasi mod: ca o forma a existentei temporare lipsita de sens, haotica si accidentala. Ceea ce propune Cees Nooteboom in "Ritualuri" ("Rituals", Penguin, 1985) e un sistem al supravieturii, bazat pe ritualuri. Cite unul pentru fiecare personaj.
1963 - Inni Wintrop, fost catolic, actual agnostic, si-a pierdut credinta in momentul in care vinul din potirul Sfintei Taine s-a amestecat cu singele preotului senil. De atunci, Inni s-a lasat dus de viata. A acceptat ceea viata i-a oferit destul de generos (bani si nevasta), a vislit letargic dintr-o zi intr-alta, fara responsabilitate si fara tel. A acceptat acele evenimente ale (non)existentei sale, constient fiind de lipsa unei coerente spre ceea ce ar fi putut insemna viata lui, ca si idee. Nu a putut accepta insa, desi intuia, faptul ca Zita il paraseste. Abia atunci Inni a hotarit sa-si puna capat vietii. N-a reusit si iar a acceptat.
1953 - Aarnold Taads, ateul, detesta oamenii. “Most of them are cowards, conformists, muddleheads, moneygrubbers, and they infect each other” (pag. 40). De aceea a preferat dintotdeauna sa traiasca singur, departe, cit mai departe de lume, retragindu-se ciclic, luni si luni de zile in munti, alaturi de ciinele sau. Fiindca in munti a avut revelatia non-existentei lui Dumnezeu. “..a landscape which, let us say, by its objective majesty evokes the idea of God can, of course, equally evoke his absence. God was created after the image and likness of men. This is what everyone grasps in the end, except people who never graps anything. But I despise people, including…myself, of course. I detest myself. But however much I love dogs and mountains, I was nevertheless unable to imagine God in the shape of a dog or a mountain. And so the idea of God vanished from my life, like a skier going down a slope into the valley.” (pag. 41-42). Aarnold Taads a trait atit de singur, incit nici pe fiul sau n-a vrut sa-l cunoasca. Si a murit asa cum a vrut el, intr-una din coboririle ritualice, la vale, pe schiuri, dupa hrana.
1973 – Philip Taads, fiul ateului. Insa Philip Taads a ales calea Zen a existentei si sfirsitului sau. E pregatit de gestul suprem: the deliverence. “Life is burden to me. It isn’t necessary. […] I want to be rid of the thing I am”. Un lucru de care Inni Wintrop se simte greu contaminat. Philip Taads isi pregateste disparitia cu incapatinare. O comanda si o asteapta sa soseasca sub forma unui autentic chwan, cu care (isi) oficiaza the last ritual. Cel al ceaiului.
"Ritualuri" e clar cea mai buna carte din cele trei, pe care le-am citit, ale lui Cees Nooteboom. E concentrata, e plina de idei. Personajele sint excelent portretizate. E un amestec elegant de existentialism si postmodernism. E o carte a zilelor noastre, o carte care demonstreaza un singur si unic sfirsit.
...doua vase ritualice prin/din care se primeste taina.
Inni Wintrop si cei doi Taads-i (tata si fiu) percep viata in acelasi mod: ca o forma a existentei temporare lipsita de sens, haotica si accidentala. Ceea ce propune Cees Nooteboom in "Ritualuri" ("Rituals", Penguin, 1985) e un sistem al supravieturii, bazat pe ritualuri. Cite unul pentru fiecare personaj.1963 - Inni Wintrop, fost catolic, actual agnostic, si-a pierdut credinta in momentul in care vinul din potirul Sfintei Taine s-a amestecat cu singele preotului senil. De atunci, Inni s-a lasat dus de viata. A acceptat ceea viata i-a oferit destul de generos (bani si nevasta), a vislit letargic dintr-o zi intr-alta, fara responsabilitate si fara tel. A acceptat acele evenimente ale (non)existentei sale, constient fiind de lipsa unei coerente spre ceea ce ar fi putut insemna viata lui, ca si idee. Nu a putut accepta insa, desi intuia, faptul ca Zita il paraseste. Abia atunci Inni a hotarit sa-si puna capat vietii. N-a reusit si iar a acceptat.
1953 - Aarnold Taads, ateul, detesta oamenii. “Most of them are cowards, conformists, muddleheads, moneygrubbers, and they infect each other” (pag. 40). De aceea a preferat dintotdeauna sa traiasca singur, departe, cit mai departe de lume, retragindu-se ciclic, luni si luni de zile in munti, alaturi de ciinele sau. Fiindca in munti a avut revelatia non-existentei lui Dumnezeu. “..a landscape which, let us say, by its objective majesty evokes the idea of God can, of course, equally evoke his absence. God was created after the image and likness of men. This is what everyone grasps in the end, except people who never graps anything. But I despise people, including…myself, of course. I detest myself. But however much I love dogs and mountains, I was nevertheless unable to imagine God in the shape of a dog or a mountain. And so the idea of God vanished from my life, like a skier going down a slope into the valley.” (pag. 41-42). Aarnold Taads a trait atit de singur, incit nici pe fiul sau n-a vrut sa-l cunoasca. Si a murit asa cum a vrut el, intr-una din coboririle ritualice, la vale, pe schiuri, dupa hrana.
1973 – Philip Taads, fiul ateului. Insa Philip Taads a ales calea Zen a existentei si sfirsitului sau. E pregatit de gestul suprem: the deliverence. “Life is burden to me. It isn’t necessary. […] I want to be rid of the thing I am”. Un lucru de care Inni Wintrop se simte greu contaminat. Philip Taads isi pregateste disparitia cu incapatinare. O comanda si o asteapta sa soseasca sub forma unui autentic chwan, cu care (isi) oficiaza the last ritual. Cel al ceaiului.
"Ritualuri" e clar cea mai buna carte din cele trei, pe care le-am citit, ale lui Cees Nooteboom. E concentrata, e plina de idei. Personajele sint excelent portretizate. E un amestec elegant de existentialism si postmodernism. E o carte a zilelor noastre, o carte care demonstreaza un singur si unic sfirsit.
PS. Poza e dintr-o alta editie a cartii; una mai recenta :))
5 comments:
si eu citesc ritualuri. :)
foarte fain ai scris:-) mi-am adaugat-o pe lista de lecturi
@raluca, dragos, sper sa va placa si voua! De fapt, sint sigura c-o sa va placa. Si apoi sa discutam despre metafizica lui Nooteboom. Am senzatia ca nihilismul asta al lui de la franciscani provine :)
acuma ca am citit-o, nu mi se pare nihilista. pesimista, da. de fapt, am scris in post.
http://chestiilivresti.blogspot.com/2009/11/in-cautarea-linistii-pierdute.html
@dragos, io ma refeream, mai degraba, la nihilismul lui Nooteboom, nu neaparat al cartii. Desi, dupa mine, cartea e mai mult decit pesimista. Cred ca noi doi am perceput in mod diferit ritualurile. Am si scris asta, la tine, pe blog :)
Post a Comment