Istoria iubirii
...incredibil de aproape de "Extrem de tare..."
Hotarit lucru, "Istoria iubirii" a fost un titlu de carte care nu mi-a facut cu ochiul deloc, dar chiar deloc. Imi imagineam ca ar fi o enciclopedie siropoasa a iubirii, o lectura potrivita de salon. Insa m-am inselat!
Cartea a ajuns in miinile mele la recomandarea unor persoane carora le creditez gusturile in materie de literatura. Nu aveam habar nici cine este Nicole Krauss, insa google m-a lamurit ca este sotia talentata a unui scriitor la fel de talentat, pe care, culmea, il abordasem de curind: Johnatan Safran Foer. Cu aceasta incurajatoare referinta, alaturi de prezentarea de la Humanitas, am purces la citit "Istoria iubirii". Primele pagini m-au acaparat. Nici vorba de istorie siropoasa, ci era promisiunea unei lecturi dinamice, ironice, lucide, istoria unei vieti trecute, in adevarul ei cel mai golut; istoria lui Leo, batrinul antipatic din New York, care scrie o carte despre un baiat care iubea o fata. Atita doar ca pe la pagina 50, cind in scena a intrat Alma, m-a pocnit deodata deja-lu-ul!!
Pe scurt, Alma are 14 ani si poarta numele eroinei dintr-o carte cu totul speciala pentru mama ei, carte pe care aceasta o traduce din spaniola in engleza, pentru un client misterios. Tatal Almei murise de curind, iar fetita se chinuie sa gaseasca unu leac pentru singuratatea mamei. Banuieste ca vindecarea ar avea legatura cu acea carte, asa ca porneste in cautarea autorului ei.
Pe de alta parte, il avem pe Leo Gursky, emigrantul evreu din Polonia, care incearca sa mai traga putin de viata, care mai scrie din cind in cind si care, mai ales, isi aminteste de prima lui dragoste, de acum 60 ani, dragoste care l-a inspirat sa scrie o carte pe care a pierdut-o.
In final, Alma il gaseste pe Leo care afla ca romanul pe care-l scrisese in tinerete nu s-a pierdut, ci a fost insusit de altcineva care l-a publicat iar, acum, este tradus de mama Almei.
Asadar ca si in “Extrem de tare...”, avem un copil fara tata care porneste sa caute ceva, dar nu stie prea bine ce. Mai avem un batrin, supravietutior al Holocaustului, care-si duce viata solitar si care se gindeste la o dragoste mutilata de razboi. In plus, aflam ca batrinul (exact ca si in cartea lui Foer) cauta si el la rindul lui ceva, ceva care este chiar fiul sau. La sfirsitul cautarilor lor, batrinul si copilul se gasesc unul pe altul.
Apoi, nu doar subiectul este oarecum comun in cele doua romane! Structura lor este si ea similara, construita pe imbinarea planurilor de naratiune copil-batrin. Exista unelte de exprimare comune: motivul tacerii, suplinirea limbajului prin “DA” si “NU”, pagini incomplete, care contin o singura idee, fie ea doar si de-o propozitie....
Probabil ca cine n-a citit “Extrem de tare, incredibil de aproape” inainte de “Istoria iubirii”, poate spune despre cea din urma carte ca este originala...si vice-versa. Problema inspiratiei (cine dupa cine s-a luat) e cu atit mai discutabila, cu cit cele doua romane au aparut in acelasi an: 2005. Citind insa si celelalte carti scrise de cuplul Foer-Krauss, personal tind sa cred ca Nicole Krauss este cea care a preluat, daca nu subiectul, macar stilul de a scrie al lui Foer! Cartea cu care a debutat Krauss, “Man Walks Into A Room” este total diferita ca stil si constructie de “Istoria iubirii”, pe cind “Everything Is Illuminated” are elemente comune cu “Extrem de tare, incredibil de aproape”.
Lasind la o parte pacatul asemanarii, cred totusi ca Nicole Krauss este talentata. Scrie frumos, cursiv, sensibil si cu umor, un umor pe care-l gasesc mult mai delicat decit cel al lui Foer. Acord “Istoriei iubirii” trei stele si jumatate.
...incredibil de aproape de "Extrem de tare..."
Hotarit lucru, "Istoria iubirii" a fost un titlu de carte care nu mi-a facut cu ochiul deloc, dar chiar deloc. Imi imagineam ca ar fi o enciclopedie siropoasa a iubirii, o lectura potrivita de salon. Insa m-am inselat!Cartea a ajuns in miinile mele la recomandarea unor persoane carora le creditez gusturile in materie de literatura. Nu aveam habar nici cine este Nicole Krauss, insa google m-a lamurit ca este sotia talentata a unui scriitor la fel de talentat, pe care, culmea, il abordasem de curind: Johnatan Safran Foer. Cu aceasta incurajatoare referinta, alaturi de prezentarea de la Humanitas, am purces la citit "Istoria iubirii". Primele pagini m-au acaparat. Nici vorba de istorie siropoasa, ci era promisiunea unei lecturi dinamice, ironice, lucide, istoria unei vieti trecute, in adevarul ei cel mai golut; istoria lui Leo, batrinul antipatic din New York, care scrie o carte despre un baiat care iubea o fata. Atita doar ca pe la pagina 50, cind in scena a intrat Alma, m-a pocnit deodata deja-lu-ul!!
Pe scurt, Alma are 14 ani si poarta numele eroinei dintr-o carte cu totul speciala pentru mama ei, carte pe care aceasta o traduce din spaniola in engleza, pentru un client misterios. Tatal Almei murise de curind, iar fetita se chinuie sa gaseasca unu leac pentru singuratatea mamei. Banuieste ca vindecarea ar avea legatura cu acea carte, asa ca porneste in cautarea autorului ei.
Pe de alta parte, il avem pe Leo Gursky, emigrantul evreu din Polonia, care incearca sa mai traga putin de viata, care mai scrie din cind in cind si care, mai ales, isi aminteste de prima lui dragoste, de acum 60 ani, dragoste care l-a inspirat sa scrie o carte pe care a pierdut-o.
In final, Alma il gaseste pe Leo care afla ca romanul pe care-l scrisese in tinerete nu s-a pierdut, ci a fost insusit de altcineva care l-a publicat iar, acum, este tradus de mama Almei.
Asadar ca si in “Extrem de tare...”, avem un copil fara tata care porneste sa caute ceva, dar nu stie prea bine ce. Mai avem un batrin, supravietutior al Holocaustului, care-si duce viata solitar si care se gindeste la o dragoste mutilata de razboi. In plus, aflam ca batrinul (exact ca si in cartea lui Foer) cauta si el la rindul lui ceva, ceva care este chiar fiul sau. La sfirsitul cautarilor lor, batrinul si copilul se gasesc unul pe altul.
Apoi, nu doar subiectul este oarecum comun in cele doua romane! Structura lor este si ea similara, construita pe imbinarea planurilor de naratiune copil-batrin. Exista unelte de exprimare comune: motivul tacerii, suplinirea limbajului prin “DA” si “NU”, pagini incomplete, care contin o singura idee, fie ea doar si de-o propozitie....
Probabil ca cine n-a citit “Extrem de tare, incredibil de aproape” inainte de “Istoria iubirii”, poate spune despre cea din urma carte ca este originala...si vice-versa. Problema inspiratiei (cine dupa cine s-a luat) e cu atit mai discutabila, cu cit cele doua romane au aparut in acelasi an: 2005. Citind insa si celelalte carti scrise de cuplul Foer-Krauss, personal tind sa cred ca Nicole Krauss este cea care a preluat, daca nu subiectul, macar stilul de a scrie al lui Foer! Cartea cu care a debutat Krauss, “Man Walks Into A Room” este total diferita ca stil si constructie de “Istoria iubirii”, pe cind “Everything Is Illuminated” are elemente comune cu “Extrem de tare, incredibil de aproape”.
Lasind la o parte pacatul asemanarii, cred totusi ca Nicole Krauss este talentata. Scrie frumos, cursiv, sensibil si cu umor, un umor pe care-l gasesc mult mai delicat decit cel al lui Foer. Acord “Istoriei iubirii” trei stele si jumatate.
3 comments:
E o carte placuta, in ciuda unei usoare tendinte spre patetism (discret, oricum). Sfarsitul e chiar sfasietor, cand ne dam seama ca Leo l-a inventat pe Bruno, asa cum e foarte posibil sa fi inventat si povestea de iubire cu Alma. Bine, nu ma refer aici la experienta in sine, ci la absolutizarea ei. Iar ultimul pasaj al cartii, mementoul dedicat lui de catre Alma-cea-in-devenire (mi s-a parut ca exista numeroase asemanari intre cele doua, desi nu fizice), e tragic si superb, chiar daca romanul, luat ca intreg, nu e chiar pe gustul meu.
cora, multumesc de vizita si de comentariu. Am vrut sa recitesc pasajul despre care vorbesti si mi-am amintit ca am imprumutat cuiva cartea... anul trecut. Merci, deci, si de remember :)
cred ca asta e prima carte pe care ma gindesc serios sa o revind buchinistilor, asa de tare m-a dezamagit. in franta a avut "prix du meilleur livre étrager 2006"-pe mine m-a lasat perplexa. prea mult patetic si sirop; sau poate sunt eu insesibila "aux histoires d'amour qui finissent mal, en général":-))
Post a Comment