Man Walks into a Room,
de aceeasi Nicole Krauss
“Man Walks into a Room” este romanul de debut al Nicolei Krauss (aparut in 2002), pe care l-am citit din curiozitatea de a vedea cit de tare seama ca stil cu “Istoria iubirii”. Ei bine, nu seamana. Subiectul este insa unul captivant si cu un potential urias de speculatii filosofice, pe care cred ca, din pacate, Krauss nu l-a exploatat suficient.
Cartea incepe cu momentul incercarii unei bombe atomice in desertul californian, in vara anului 1957, urmind sa aflam imediat, ca in 2000, cam in acelasi loc, Politia il descopera pe Samson Green, profesor de literatura la Columbia University, mergind fara nicio tinta si fara sa-si aminteasca ceva despre el. Samson este internat in spital unde i se gaseste o tumoare pe creier si este operat. I se extirpa tumoara, dar odata cu ea, pierde si memoria ultimilor 25 de ani. Mai concret, Samson isi poate aminti primii 12 ani de viata, de mama sa, de copilaria petrecuta in California, dar absolut nimic despre sotia sa Anna, ori despre viata lui recenta din New York. Curios insa, memoria prezenta ii functioneaza absolut normal, fiind capabila sa stocheze evenimentele in ordine cronologica. Acest lucru ofera speranta celor apropiati ca, incetul cu incetul si cu terapie, Samson isi va aminti cine este el si cine sint toti ceilalti de linga el; isi va aminti cit de mult o iubea pe Anna. Totusi, Samson pare a nu dori acest lucru...si nu aflam de ce. Nu aflam nici cum se simte un om uitat de timp, fara constiinta propriei identitati si nici ce anume-l face sa nu-si doreasca amintirile-napoi.
Aflam doar ca, atunci cind i se propune sa ia parte la un experiment de Artficial Intelligence, se ofera bucuros voluntar. Experimentul se desfasoara tot in desertul californian, iar Samson urmeza sa fie receptorul memoriei altcuiva. Adica a unui oarecare Donald, bolnav de cancer, care isi impartasise amintirile, transcrise acum in limbaj binar, unui giga-tera-hard-disk, iar una dintre ele, cea mai puternica, urma sa fie transferata acum, memoriei aproape blank a lui Samson. Iarasi nu aflam de ce Samson, reluctant ideii de recuperare a propriei memorii, este gata sa-si incarce memoria cu amintirile altcuiva??
Transferul are loc si Samson se trezeste cu bomba-n cap. Da, cu o bomba, fiindca amintirea pe care o primise era chiar despre incercarea aceea nucleara din Mojave, din vara lui 1957. Scopul acestui revolutionar experiment era obtinerea, intre doua sau mai multe persoane, a unei empatii pure, reale, prin experienta si nu doar prin simpatie. E foarte clar insa ca experimentul esueaza in acest sens, fiindca Samson nu simte nici urma de empatie cu donatorul bombei, ci o trezire (???) a constiintei sale. Asa se face ca porneste in cautarea straunchiului sau, Max (supravietuitor al Holocaustului), care are aproape 100 de ani si este senil. Deci, fara memorie!! Intr-o clipa de luciditate, Max ii spune totusi unde se afla ingropata cenusa mamei lui Samson (desi ar fi putut afla asta mult mai usor de la Anna cu care, desi se despartise, mai tinea legatura) iar dupa o vizita la casa copilariei sale, se decide sa recistige dragostea Annei!!!!
Asadar, un subiect generos cu idei generoase de explorat; cum ar fi, de pilda, ideea singuratatii omului, drama pierderii identitatii, ideea aceea a empatiei pure, implicatiile experimentului de transfer de memorie etc. Cam despre asta as fi vrut eu sa citesc...ma tem insa ca Nicole Krauss a fost cam superficiala si m-a condus din confuzie-n confuzie, pina la finalul la fel de confuz. Nici nu stiu cite stele sa-i dau...probabil trei, pentru idee!!
de aceeasi Nicole Krauss
“Man Walks into a Room” este romanul de debut al Nicolei Krauss (aparut in 2002), pe care l-am citit din curiozitatea de a vedea cit de tare seama ca stil cu “Istoria iubirii”. Ei bine, nu seamana. Subiectul este insa unul captivant si cu un potential urias de speculatii filosofice, pe care cred ca, din pacate, Krauss nu l-a exploatat suficient.Cartea incepe cu momentul incercarii unei bombe atomice in desertul californian, in vara anului 1957, urmind sa aflam imediat, ca in 2000, cam in acelasi loc, Politia il descopera pe Samson Green, profesor de literatura la Columbia University, mergind fara nicio tinta si fara sa-si aminteasca ceva despre el. Samson este internat in spital unde i se gaseste o tumoare pe creier si este operat. I se extirpa tumoara, dar odata cu ea, pierde si memoria ultimilor 25 de ani. Mai concret, Samson isi poate aminti primii 12 ani de viata, de mama sa, de copilaria petrecuta in California, dar absolut nimic despre sotia sa Anna, ori despre viata lui recenta din New York. Curios insa, memoria prezenta ii functioneaza absolut normal, fiind capabila sa stocheze evenimentele in ordine cronologica. Acest lucru ofera speranta celor apropiati ca, incetul cu incetul si cu terapie, Samson isi va aminti cine este el si cine sint toti ceilalti de linga el; isi va aminti cit de mult o iubea pe Anna. Totusi, Samson pare a nu dori acest lucru...si nu aflam de ce. Nu aflam nici cum se simte un om uitat de timp, fara constiinta propriei identitati si nici ce anume-l face sa nu-si doreasca amintirile-napoi.
Aflam doar ca, atunci cind i se propune sa ia parte la un experiment de Artficial Intelligence, se ofera bucuros voluntar. Experimentul se desfasoara tot in desertul californian, iar Samson urmeza sa fie receptorul memoriei altcuiva. Adica a unui oarecare Donald, bolnav de cancer, care isi impartasise amintirile, transcrise acum in limbaj binar, unui giga-tera-hard-disk, iar una dintre ele, cea mai puternica, urma sa fie transferata acum, memoriei aproape blank a lui Samson. Iarasi nu aflam de ce Samson, reluctant ideii de recuperare a propriei memorii, este gata sa-si incarce memoria cu amintirile altcuiva??
Transferul are loc si Samson se trezeste cu bomba-n cap. Da, cu o bomba, fiindca amintirea pe care o primise era chiar despre incercarea aceea nucleara din Mojave, din vara lui 1957. Scopul acestui revolutionar experiment era obtinerea, intre doua sau mai multe persoane, a unei empatii pure, reale, prin experienta si nu doar prin simpatie. E foarte clar insa ca experimentul esueaza in acest sens, fiindca Samson nu simte nici urma de empatie cu donatorul bombei, ci o trezire (???) a constiintei sale. Asa se face ca porneste in cautarea straunchiului sau, Max (supravietuitor al Holocaustului), care are aproape 100 de ani si este senil. Deci, fara memorie!! Intr-o clipa de luciditate, Max ii spune totusi unde se afla ingropata cenusa mamei lui Samson (desi ar fi putut afla asta mult mai usor de la Anna cu care, desi se despartise, mai tinea legatura) iar dupa o vizita la casa copilariei sale, se decide sa recistige dragostea Annei!!!!
Asadar, un subiect generos cu idei generoase de explorat; cum ar fi, de pilda, ideea singuratatii omului, drama pierderii identitatii, ideea aceea a empatiei pure, implicatiile experimentului de transfer de memorie etc. Cam despre asta as fi vrut eu sa citesc...ma tem insa ca Nicole Krauss a fost cam superficiala si m-a condus din confuzie-n confuzie, pina la finalul la fel de confuz. Nici nu stiu cite stele sa-i dau...probabil trei, pentru idee!!
No comments:
Post a Comment