De ce o abandonam pe bunica?
Asta-i intrebarea de design research cu care ne-a lovit in moalele capului, zilele trecute, un coleg belgian. Desi suna silly, intrebarea este cit se poate de relevanta pentru tema lui cercetare; poate tehnologia informationala si inteligenta sa creeze produse pentru sustinerea emotionala a persoanelor de virsta a treia si a familiilor lor?
Si acum noi astia, colegii belgianului, intrigati de simplitatea provocatoare a intrebarii lui, am inceput sa-l combatem, sa-i deconstruim intrebarea (ceea ce in limbaj pompos profesional se numeste reverse engineering), somindu-l sa ne explice ce intelege el prin “abandon”...si iac-asa am ajuns sa discutam despre concepte si sa-i invocam pe Nietzche, Blumer si Wittgenstein, dar si pe stiintificii moderni care incearca sa aseze limbajul in casute ordonate, spatiate si imposbil de suprapus.

Caci ce este “abandonul”? In nici un caz nu este un aliaj care are atita fier si atita carbon, care prezinta urmatoarele caracteristici in urmatoarele conditii, care poate fi cintarit si caruia i se poate da o denumire peren solidara care, atunci cind este invocata, toata lumea stie exact, dar exact, despre ce este vorba. “Abandonul” e mai degraba un concept social, o qualitas occulta, care cel mai bine se caracterizeaza prin generalitate si care, odata invocat, face apel la experienta sociala a celor care dezbat “abandonul”. Sau cam ceea ce spunea Nietzche, in “Nasterea tragediei si alte scrieri” despre frunza.

“Orice concept se naste facind echivalent ceea ce este ne-echivalent. Exact ca si in cazul frunzei cind stim ca o frunza nu este niciodata la fel cu o alta frunza, dar conceptul de frunza s-a format prin neglijarea diferentelor individuale, prin lasarea la o parte a acelor trasaturi care diferentiaza un lucru de altul; stim ca frunza, ca si concept, se refera doar la o forma primara”. [1]

Cu alte cuvinte cind cineva vorbeste de o frunza, fara sa explice nimic altceva despre acea frunza, toata lumea are idee despre ce este aceea o frunza; insa felul in care-si imagineaza frunza, ca si contur, ca si culoare, ca si textura, este diferit de la un individ la altul. Este “modelul” de frunza stocat de fiecare memorie in parte; este propria amintire despre frunza. La fel ca si cuvintul “bunica”, a carui plantare sireata in intrebarea de research a colegului, creaza, din start, un efect emotional foarte personal.

Cam asa si cu “abandonul”, iar ca sa fim siguri ca nu pierdem nimic-nimic din ceea ce este abandon, am incercat sa ne imaginam “limitele” lui. Dupa o scurta consultare, am ajuns la doua modele opuse de abandon.
Unu: o lasam pe bunica invalida singura, in virful dealului, si
Doi, mai putin sadic, cind: dorinta bunicii de a locui la casa de batrini este interpretata gresit de societatea care se grabeste sa-i infiereze familia
In cel de-al doilea caz, diferentele culturale joaca un rol major. De pilda, in societatile nordice, a locui la casa de batrini, de la o virsta incolo, e aproape un privilegiu. Batrinii gasesc in aceste case nu numai asistenta medicala si sociala non-stop, dar si un grad mai mare de libertate. Traiasc in mici apartamente, chiar si in cuplu, insa nu mai au nici un fel de griji administrative. Au un anturaj pe masura virstei, li se organizeaza mici evenimente ori excursii si cei care inca mai tin minte drumul spre casa pot calatori singuri, chiar si in strainatate. De obicei, e coada la admiterea la casa de batrini. Insa privind acest fenomen din sudul Europei ori din Orientul Mijlociu, faptul ca batrinii unei familii traiesc la casa de batrini este considerat abandon, iar cei care abandoneaza sint demni de toata critica societatii.

Evident ca intre cele doua modele, exista o multime de alte forme de abandon, deloc de neglijat. O mare multime, ocazie cu care i-am dat de lucru colegului belgian, caruia i-a dat prin cap un asemenea titlu...eu chiar am fost invidioasa pentru inspiratia lui :-) Insa pe mine, “de ce o abandonam pe bunica?” m-a facut sa ma gindesc la concepte si la felul in care tehnologia inteligenta a informatiei a reusit sa le incurce si mai tare. Tehnologia aia inteligenta care ne permite sa socializam in timp real cu persoane aflate la mii de kilometri distanta, dar cu care nu intotdeauna ne si intelgem. De exemplu, pe un forum romanesc in care disapora este bine reprezentata, cele mai multe conflicte se nasc din “neintelegere conceptuala” si mai putin din divergente de opinii. Se vorbeste aceeasi limba, fenomenele se incadreaza in aceeasi rama, dar fiecare intelege fenomenul diferit, dupa experienta proprie; se face apel atunci la DEX, la masuratori si calcule exacte; se invoca experienta personala care, de cele mai multe ori, e ignorata! Se incurca sensuri, se distorsioneaza concepte, se enerveaza spiritele si se trece la artileria grea...si atunci, chiar nu mi se mai pare deloc stupida intentia stiintificilor moderni de a pune conceptele in cutii, de a le rindui frumos in incercarea de a defini inteligenta, fericirea, starea de spirit etc etc etc in termeni numerici, cantitativi, in caracteristici neechivoce, astfel ca toata lumea sa inteleaga pe deplin ca frunza este verde si numai verde si neaparat de castan! :-)

[1] FW Nietzche, On truth and lying in a non-moral sense. The birth of tragedy and other writings. Geuss, R. and Speirs, R. Cambridge, Cambridge University Press: 141-153