Hotarit lucru, cine parieaza ori a pariat deja la Ladbrokes pe Bob-Dylan-ca-nou-laureat-al-Nobelului-literar se va imbogati negresit. Muzicianul-poet are cele mai putine sanse, in viziunea cititorilor-amatori de jocuri de noroc, sa cistige prestigiosul premiu, pe care Academia Suedeza a anuntat ca il va acorda joi, 11 octombrie, la ora 1 pm. Cota lui Dylan la Ladbrokes este de 150 la 1.
La polul opus se afla scriitorul italian, Caludio Magris, cu o cota de 5 la 1, a carui celebritate se datoreaza cartii, “Danubius”, aparuta si in Romania, la editura Univers in 1994, si in care se gaseste o analiza surprinzator de realista a Banatului multicultural.
Printre favoritii de la bursa se mai numara batrinul Philip Roth (mult prea nominalizat in viata lui, ca sa cistige taman acum Nobelul – parerea mea), Amos Oz, Haruki Murakami si scriitorul suedez Thomas Tranströmer. Iar daca Academia va decide anul acesta sa premieze un poet, acesta ar putea fi australianul Les Murray, sirianului Adonis ori coreeanul Ko.
Mai circula zvonuri, pe blogurile literare, ca suedezii ii au ca favoriti pe Cormac McCarthy, a carui carte “Drumul”, l-a inscris indubitabil in cursa pentru Nobel, si pe Amos Oz.
John Updike e cotat si el destul de bine, insa ceva mai putin decit Margaret Atwood, a carei scriitura este la fel de speciala ca si cea a lui Milan Kundera sau Thomas Pynchon (tot la fel de hirsiit in ale nomnializarilor ca si conceteanul sau, Philip Roth). Nici Mario Vargas Llosa nu sta rau in ratinguri (are o cota de 50 la 1), desi ma tem ca stilul lui a devenit putin desuet, la fel ca si realismul fantastic al lui Salman Rushdie, aflat, undeva in coada topului, cu o cota de 101 la 1.
Cu placere, am remarcat din nou preferintele cititorilor pariori pentru Herta Müller, scriitoare germana de orgine romana, ale carei carti vorbesc insa numai si numai despre dictatura lui Ceausescu, ceea ce pune cumva sub semnul indoielii, abilitatea creativa a autoarei.
Daca e sa-mi pun banii in joc, i-as paria pe Updike...insa m-as bucura sa-i pierd pentru Magris ori chiar Margaret Atwood :-) Oricum, astept cu inters anuntul de joi al Academiei de la Stockholm.
No comments:
Post a Comment