Kobo Abe si cutia de la Ikea
Tocmai am terminat de citit Barbatul-cutie a lui Kobo Abe(Polirom, 2007) si incerc aceeasi senzatie de frustrare pe care am avut-o cind a cazut “cortina finala” peste Mulhollandul lui David Lynch. O senzatie pe care mi-o imaginez ca trebuie s-o ai si-atunci cind primesti cadou o cutie de carton cu mobila de la Ikea, care contine bucati de lemn, suruburi, piulite, lipici si alte accesorii, dar din care lipseste brosura cu schita produsului final si modul de asamblare a pieselor!! Cam asa si cu Abe: iti ofera secvente, situatii, personaje, ba chiar si amanunte tehnice ....insa, la final, nu prea stii ce sa faci cu toate astea. Cel putin, eu nu stiu ce sa fac!! Probabil ca un timplar s-a descurca mai bine.
Deci, ce se afla in cutie?
1. 4 cazuri de barbati (A,B, C si D), din care A, B si C sint barbati-cutie. Ei sint niste barbati care s-au saturat sa vada limpede si pe de-a-ntregul lumea, cu mizeria ei, si care aleg izolarea intr-o “cutie de carton presat, cu laturile de un metru si adincimea de aproximativ un metru si treizeci”, prevazuta cu o ferestruica taiata in dreptul ochilor, ale carei dimensiuni nu sint universal valabile, ci in functie de preferinte. Odata trasa peste cap, cutia devine o noua epiderma, un invelis fragil, un gen de cochilie cu care barbatii se poarta in lume, un ecran in fata celorlalti. Cutia le ofera protectie (nu fizica) si anonimat. Cutia le ofera mai ales sansa de a privi, fara sa poata fi priviti; adica un gen de izolare voyeurista. Peretii interiori ai cutiei servesc, de cele mai multe ori, pentru insemnari, notite, un fel de reflexie a lumii din afara in interior.
D este un caz aparte, nu pe de-a-ntregul barbat-cutie.
2. ideea de identitate adevarata/falsa, original/copie. Faptul ca barbatii-cutie poarta cutii de-a dreptul ordinare ridica aceasta problema. Cine este cu adevarat barbat-cutie si cine doar pretinde a fi? Mai mult decit atit, B si C sint medici, insa doar unul este adevarat; celelalt i-a preluat identitatea cu profesie cu tot.
3. o asistenta medicala, care se dezbraca cind B si C i-o cer si se lasa privita, fara a cere ceva la schimb.
4. o poveste de dragoste, dinainte sfirsita, intre asistenta si B (ori C??), care se consuma, nu fizic, ci in izolare fizica.
5. doi cai - astia sint falsi de-a dreptul.
6. o profesoara de pian care-l surprinde pe D spionind-o si care il supune apoi pe D violarii vizuale careia ea insasi i-a fost victima
7. un cadavru de doctor - probabil cel adevarat
8.citeva fotografii alb-negru, cu note dedesubt, ca de pilda: “scrijelirea unor santulete antiderapante...placi de faianta albe cu model de frunze vestede. Santuletele serpuiesc usor...firicelele de apa se preling...baltoace mici...iar se preling...dispar sub usa” (pag.191)
9. un final cu cortina, dar care nu cade, si
10. un scurt poem despre ceas si timpul care e intotdeauna cu o tura in urma lumii.
Din toate astea unii zic, pe coperta spate, ca rezultatul asamblarii ar fi o “capodopera experimentala”, “un thriller ontologic”, un roman “amuzant, trist si autodistructiv”?! Eu n-am vazut asa-ceva (probabil ca ma depaseste “subtilitatea acestui studiu psihologic”) si chiar sint dezamagita, fiindca “Femeia nisipurilor” mi-a placut.
Ideea cutiei am gasit-o insa remarcabila si ma gindesc cit de interesant ar fi un astfel de experiment real, nu doar pentru a explora lumea vazuta prin fanta unei cutii, ci pentru a observa comportamentul celor care se simt priviti (de aceea cazul A e favoritul meu!).
Tocmai am terminat de citit Barbatul-cutie a lui Kobo Abe(Polirom, 2007) si incerc aceeasi senzatie de frustrare pe care am avut-o cind a cazut “cortina finala” peste Mulhollandul lui David Lynch. O senzatie pe care mi-o imaginez ca trebuie s-o ai si-atunci cind primesti cadou o cutie de carton cu mobila de la Ikea, care contine bucati de lemn, suruburi, piulite, lipici si alte accesorii, dar din care lipseste brosura cu schita produsului final si modul de asamblare a pieselor!! Cam asa si cu Abe: iti ofera secvente, situatii, personaje, ba chiar si amanunte tehnice ....insa, la final, nu prea stii ce sa faci cu toate astea. Cel putin, eu nu stiu ce sa fac!! Probabil ca un timplar s-a descurca mai bine.Deci, ce se afla in cutie?
1. 4 cazuri de barbati (A,B, C si D), din care A, B si C sint barbati-cutie. Ei sint niste barbati care s-au saturat sa vada limpede si pe de-a-ntregul lumea, cu mizeria ei, si care aleg izolarea intr-o “cutie de carton presat, cu laturile de un metru si adincimea de aproximativ un metru si treizeci”, prevazuta cu o ferestruica taiata in dreptul ochilor, ale carei dimensiuni nu sint universal valabile, ci in functie de preferinte. Odata trasa peste cap, cutia devine o noua epiderma, un invelis fragil, un gen de cochilie cu care barbatii se poarta in lume, un ecran in fata celorlalti. Cutia le ofera protectie (nu fizica) si anonimat. Cutia le ofera mai ales sansa de a privi, fara sa poata fi priviti; adica un gen de izolare voyeurista. Peretii interiori ai cutiei servesc, de cele mai multe ori, pentru insemnari, notite, un fel de reflexie a lumii din afara in interior.
D este un caz aparte, nu pe de-a-ntregul barbat-cutie.
2. ideea de identitate adevarata/falsa, original/copie. Faptul ca barbatii-cutie poarta cutii de-a dreptul ordinare ridica aceasta problema. Cine este cu adevarat barbat-cutie si cine doar pretinde a fi? Mai mult decit atit, B si C sint medici, insa doar unul este adevarat; celelalt i-a preluat identitatea cu profesie cu tot.
3. o asistenta medicala, care se dezbraca cind B si C i-o cer si se lasa privita, fara a cere ceva la schimb.
4. o poveste de dragoste, dinainte sfirsita, intre asistenta si B (ori C??), care se consuma, nu fizic, ci in izolare fizica.
5. doi cai - astia sint falsi de-a dreptul.
6. o profesoara de pian care-l surprinde pe D spionind-o si care il supune apoi pe D violarii vizuale careia ea insasi i-a fost victima
7. un cadavru de doctor - probabil cel adevarat
8.citeva fotografii alb-negru, cu note dedesubt, ca de pilda: “scrijelirea unor santulete antiderapante...placi de faianta albe cu model de frunze vestede. Santuletele serpuiesc usor...firicelele de apa se preling...baltoace mici...iar se preling...dispar sub usa” (pag.191)
9. un final cu cortina, dar care nu cade, si
10. un scurt poem despre ceas si timpul care e intotdeauna cu o tura in urma lumii.
Din toate astea unii zic, pe coperta spate, ca rezultatul asamblarii ar fi o “capodopera experimentala”, “un thriller ontologic”, un roman “amuzant, trist si autodistructiv”?! Eu n-am vazut asa-ceva (probabil ca ma depaseste “subtilitatea acestui studiu psihologic”) si chiar sint dezamagita, fiindca “Femeia nisipurilor” mi-a placut.
Ideea cutiei am gasit-o insa remarcabila si ma gindesc cit de interesant ar fi un astfel de experiment real, nu doar pentru a explora lumea vazuta prin fanta unei cutii, ci pentru a observa comportamentul celor care se simt priviti (de aceea cazul A e favoritul meu!).
No comments:
Post a Comment