Somnul spiritualitatii naste terorism

Cam asta ar fi mesajul transmis de John Updike in ultimul sau roman, “Terrorist”, publicat in 2006. Considerat a fi prima carte dupa 11 septembrie in care terorismul este explorat din perspectiva teroristului, romanul lui Updike este nu doar o analiza incisiva a societatii americane, dar si un exemplu pur de corectitudine politica, servita in ambalajul, de-acum obositor, al autoculpabilizarii.
Teroristul lui Updike este Ahmad Ashmawy Mulloy, un tinar american de 18 ani, nascut din mama de origine irlandeza si tata egiptean. Crescut doar de mama sa, Teresa, sora medicala si artist amator, Ahmad este convins ca-si poate gasi drumul in viata prin islam, atunci cind educatia liberala si aparent lipsita de afectivitate a mamei este inlocuita de calauzirea parinteasca a imamului, care pare a umple, totodata, si golul fizic lasat de lipsa tatalui.

Ahmad este frumos, destept si idealist! Indeajuns de destept incit sa perceapa contradictiile dintre surele Coranului si intrepretarile razboinice ale imamului, dar indeajuns de idealist incit sa nu vrea sa inteleaga de ce un afro-american poate cinta in corul bisericii doar din placerea de a cinta si mai putin datorita credintei in D-zeu. Cu alte cuvinte, Ahmad – teroristul nu este decit o victima a societatii. Acea societate care ofera tatalui libertatea de a-si parasi familia, iar mamei libertatea de a-si trai propria viata; acea societate in care crestini si evrei il lasa pe Dumnezeu de-o parte si traiesc viata hedonistic si egocentric; acea societate in care dascalii sint plictisiti de viata, de elevi si-si petrec timpul din vacanta in vacanta; aceea societate in care adolescentele nu stiu altceva decit sa flirteze, sa-si descopere buricele si sa-si arate nurii; acea societate care a demonstrat cit de slaba poate fi, cind doua avioane au pus la pamint simbolurile capitalismului si ale bunastarii.
Asa se face ca tinarul decent Ahmad se lasa manipulat, cu buna stiinta, de imam si este gata sa-si ofere viata, in slava lui Allah, prin implinirea unui act terorist la fel de maret ca cele de la 11 septembrie, act care il va conduce direct in Paradis, acolo unde houris – fecioare cu ochi mari si negri - il vor astepta si ii vor darui fericirea vesnica.
Icredibil, dar adevarat, viata si sufletul lui Ahmad, dar si a altor sute de americani – crestini ori whatever- sint salvate de un evreu, a carui credinta este la fel de esuata ca si cea a mamei lui Ahmad.
In concluzie, teroristul este o fiinta gingasa, pura. Teroristul nu este altceva decit o victima a doi monstri: a fundamentalismul islamic, dar mai cu seama a materialismului, oportunsimului si carpe-diem-ului societatii vestice. Teroristul este o unealta; una politica si sociala.

“Teroristul” lui Updike este o poveste legata...uneori atit de legata ca da din poveste in poveste, a la Saramago. Apoi sint personajele: bine dezvoltate atunci cind le e menirea, dar putin prea previzibile, asa cum e cazul imamului, dar mai ales al lui Charlie, libanezul-american care uraste America, dar care il divinizeaza pur si simplu pe George Washington.
Ce mi-a placut cel mai tare din carte a fost o discutie despre depictare. Intr-o convorbire pe teme religioase, Ahmad ii spune mamei lui:
“In Islam, se numeste blasfemie incercarea de a uzurpa prerogativele lui Dumnezeu in ceea ce priveste creatia sau reproducerea”. “Stiu”, ii raspunde mama, care continua, “De aceea nu sint statui ori picturi in moschei. Pentru mine e totusi ceva de neinteles. Dumnezeu ne-a dat ochi ca sa vedem. Sa vedem ce?”.

Pe scurt, ca si concluzie, “Terrorist” este un roman bine scris, cu o perspectiva inedita, dar cu directie previzbila. Un roman de 3 stele jumatate.