Focul

Nu mi-e frica sa declar ca “The Road” (Picador, 2007) a lui Cormac McCarthy, este o carte testamentara: intr-o lume distrusa de foc, ceea ce trebuie sa supravietuiasca este doar focul din noi. “You have to carry the fire” (pag. 299), ii spune tatal muribund fiului nascut odata cu Apocalipsa. “It’s inside you. It was always there. I can see it.”

“The Road” este o parabola a ratacirii conditiei umane. Intr-o America pirjolita de foc, in care frigul se lasa peste munti de cenusa, un tata si fiul sau urmeaza drumul, sau ceea ce a mai ramas din el, in cautarea a ceea ce ei cred ca ar trebui sa mai existe. Nu le-a ramas nimic in afara unor paturi ingramadite intr-un carucior, o copertina si un pistol cu doua gloante. Se hranesc cu resturi de mincare, in special conserve, gasite providential atunci cind sint convinsi ca vor muri de foame. Pe linga mincare, mai au norocul sa gaseasca si citeva galoane de benzina din care fac foc pe timpul noptii, sa se incalzeasca. Se adapostesc doar in locuri in care sa nu poata fi vazuti de “bad guys”, noua specie umana canibala. Stiu ca exista si “good guys”, asemenea lor, insa e bine ca si acestia sa fie evitati, pentru ca alminteri ar trebui sa imparta cu ei ceea ce au. Baiatul, nascut dupa foc, n-ar avea nimic impotriva sa-si imparta avutul; asa a fost crescut, cu povesti despre altruismul si bunatatea umana. Povesti, desigur, fiindca realitatea este cu totul alta...inspaimintatoare, terifianta. Chiar tatal sau, cel care il educa in spiritul umanitatii, se comporta ca un supravietuitor meschin; refuza sa ia cu ei un copil gasit pe marginea drumului, desi fiul insista, si doar cu greu se lasa induplecat sa ofere mincare lui Ely, strainul orb, batrin de nu mai tine minte, intilnit si el, undeva, pe drum. Ely, de altfel, e singurul personaj din carte care are un nume...biblic?? Elijah?? Desi orb, vede minunea existentei unui copil, intr-o lume in care nu-si mai inchipuia ca va vedea asa ceva vreodata.

McCarthy reuseste, printr-un limbaj simplu, aforistic, sa exploreze, in conditii extreme, relatia dintre umanitate, disperare, salbaticie, dragoste, tandrete si sacrificiu. “The Road” are ceva dintr-un poem. Este profunda, nu-i lipseste frumusetea si nici tristetea: “Perhaps in the wrold’s destruction it would be possible at last to see how it was made. Oceans, mountains. The ponderous counterspectacle of things ceasing to be. The sweeping waste, hydroptic and coldly secular. The silence”. (pag. 293)

Daca ma gindesc bine, “The Road” este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit anul asta. Iar Pulitzerul pentru fictiune il merita, cred eu, pe deplin!!