Romanul despre noaptea nuntii
“Pe plaja Chesil” de Ian McEwan (Polirom, 2007)

Florence si Edward doi tineri bine educati, decenti si virgini sint casatoriti de 8 ore si iau cina intr-un hotel de linga plaja Chesil. Urmeaza noaptea nuntii sau mai degraba un moment anume al ei pe care cei doi il asteapta cu emotie, infrigurare si cu sentimente diferite.

"Pe plaja Chesil" e o carte snapshot moment care ii ofera totusi lui McEwan un generos prilej de a examina doua personaje conventionale, o relatie conventionala si o societate atit de conventionala, incit o revolutie sociala si sexuala nu se pot lasa prea mult asteptate.

Florence si Edward sint doi tineri diferiti, crescuti in lumi diferite, care au totusi, in comun, o dragoste sincera si reciproca. Florence provine dintr-o familie instarita, nitel burgheza, e muziciana, iar ambitia ei cea mai mare e sa aiba succes cu cvartetul de coarde pe care il conduce. Edward vine dintr-o familie modesta, avind o mama cu probleme psihice, e istoric si viseaza, mai degraba nerealist, la un doctorat despre Evul Mediu. S-au intilnit intimplator, din plictiseala, iar “felul in care se curtasera ei era ca o pavana, o descoperire reciproca treptata, cu protocoale niciodata rostite sau stabilite de comun accord, dar de cele mai multe ori respectate. Nu discutasera despre probleme intime – si nici nu simtisera lipsa acestor discutii” (pag. 40), caci, da, era inceputul anilor ’60, in care “limbajul si practica terapiei, comertul sentimentelor impartite sirguincios si analizate pe baza de reciprocitate inca nu intrasera in circulatie” (idem). Era vremea in care tinerii nu capatasera obisnuinta de a se privi pe sine, ci ascultau cuminti de norme si parinti, iar casatoria era primul pas spre libertate, spre lumea in care, teoretic, ar fi putut face orice.

Asa se face ca, dupa vreun an de relatie aproape platonica, in care Edward isi infrineaza dorintele sexuale sau si le alina de unul singur, iar Florence isi reprima dezgustul fata de sarutul erotic ori explorari tactile destul de stingace, cei doi hotarasc sa intre in rind cu lumea. Urmeaza o perioada de ajustare: Edward face cunostinta cu ceea ce se numea la vremea aceea, in Anglia, “revolutie gastronomica” (partial esuata, dupa parerea mea...hehe), dar si cu muzica simfonica; Florence, la rindul ei, asculta rock-and-roll-ul timpuriu, il declara dragut si voios desi nu-si poate explica de ce e nevoie de percutie pentru a pastra ritmul!!?? Chiar si micile gesturi de apropiere fizica par a fi mai hotarite si mai dese din partea lui Edward si mai putin terorizante pentru Florence care ajunge sa creada ca dragostea si obisnuinta o vor vindeca de ideea de a privi sexul ca pe ceva abominabil.

Dar noaptea nuntii este un fiasco pentru amindoi ...si din pacate, totul devine trecut!!! Ca si societatea de atunci, asta din fericire, pare sa spuna McEwan!!

Pe scurt, mi-au placut la McEwan:
-forarea asta intr-un singur eveniment/moment din care extrage o bogatie de idei pe care le exploateaza la nivelul celor doua personaje, a relatiei lor si a societatii in care traiesc,
- inteligenta si dubla perspectiva cu si din care analizeaza gesturi si trairi intime, si nu in ultimul rind,
- stilul cind serios, cind ironic, usor jucaus care, desi te tine cumva in afara dramei, te face sa empatizezi ...cu ambele personaje.

PS. Nu-s de acord cu idea, tot vehiculata prin reviewurile de pe amzaon, ca Florence ar fi fost abuzata sexual de tatal ei.:-( Cred ca a gasi in asta o explicatie pentru repulsia lui Florence fata de sex este ca si cum ai sterge cu buretele jumatate de carte in care McEwan descrie societatea acelor ani si cutumele ei!!!