Kiran Desai tratata cu Bukowski
Nu-i asa ca alturare mai ciudata nu exista?

Vorbesc mai intii de Kiran Desai, cea din “The Inheritance of Loss” (Penguin, 2006), careia, pur si simplu, nu i-am rezistat mai mult de 50 de pagini...din 320!! Si vreau sa zic, 50 de pagini cu caracter 7, la un rind!! Am facut cunostinta cu destul de multe personaje din nord-estul Hymalaei (hindi, nepalezi si englezi deopotriva), dar si cu un melanj ciudat dintre o engleza mai engleza decit engleza si niste dialoguri ori expresii hindu netraduse, cam cum ar fi :”demasti”, “namaste, aayiye, baethiye, khayiye”, “huzor”, “o yeh ladki zara si deewani lagti hai...”....toate astea, intr-o alta incercare a mileniului III de a explora multiculturalismul si experienta emigrarii. Salman Rushdie declara ca aceasta carte descrie “o lume pe care orice cititor familiarizat cu experienta emigrarii, ca imigrant sau ruda ramasa acasa a celui emigrat, o va recunoaste instantaneu ca fiind (si) a sa”. Ei bine, wrong, fiindca eu chiar n-am simtit deloc (din primele 50 de pagini, e drept) ca experientele eroilor lui Desai ar fi si ale mele:-) Mai cu seama, cind astfel de experiente se reduc (tot in primele 50 de pagini) la obositoarele clisee despre “indienii care put” si despre albii aroganti si nitel timpi. Asa ca, dupa o serie de aayiye , baethiye si khayiye, am pus cartea ‘napoi pe raft si l-am inhatat hotarita pe Bukovski.

Pe Bukowski, cel din Factotum (Polirom, 2004)!! De data asta, limbajul si exprimarea nu mi-au pus niciun fel de probleme :-) Simplu, natural, fara pretentii!! Ba chiar prea natural, pe alocuri. Insa din parcimonia asta stilistica, Bukowski reuseste un personaj de zile mari: Henry Chinaski, un betiv cu aspiratii de scriitor care se lupta cu slujbe marunte, caruia i se rupe-n pais’pe de mama, tata si buna purtare, care nu da doi bani pe conveniente (cel putin declarativ), caruia i se falfie de toate, mai putin de moarte, si care nici prea mare pret nu pune pe femei. Pe la pag.71, de pilda, viseaza sa fie sef si sa “concedieze femei care nu merita sa fie date afara”, iar la pagina 134, ii arde iubitei bete o palma, intr-un bar, punind-o la pamint, dupa care ii ia paharul din mina si-l da pe git.

Chinaski, un alter ego al scriitorului se spune, vrea atit de putin de la viata!! Vrea sa fie un solitar (dificila dorinta din moment ce femeile ii cam fac cu ochiul, iar el POATE) si doar sa scrie; insa putinul asta este imposibil, caci omul trebuie sa treaca prin chinurile muncii (pentru altii) ca sa traiasca (pentru sine)! Si-atunci sa nu-ti bagi picioru’n ea de slujba ori de cite ori o prinzi? M’en fishismul lui Chinaski, detasarea lui fata de orice ambitie mundana (mai putin ambitia lui de deveni scriitor, care e fundamentala), razvratirea fata de acele valori sociale care definesc individul (precum ocupatia sau contul in banca) confera un oarece respect celor din jurul sau si o maaaare doza de sex-appeal. Iar Chinaski este constient de respectul si atractia pe care le provoaca.

Probabil ca (arhe)tipul artistului betiv care se lupta cu inutilitatea existentei ar fi fost perfect redat, daca Bukowski n-ar fi avut, zic eu, mici scapari de portretizare. De pilda, Chinaski declara hotarit ca, pentru el, hainele nu reprezinta nimic, insa atunci cind aduna citiva banuti din urma maruntelor speculatii la cursele de cai se grabeste sa-si cumpere citeva camasi bune si la moda. In plus nici nu rezista tentatiei de a fura o pereche de pantaloni stralucitori din magazinul de la Miami Beach. Mai mult, viata are totusi pretul ei, din moment ce Henry, bubos si scupind singe, se repede la Centrul de Lupta Impotriva Cancerului pentru a se cauta preventiv :-) Faptul ca si aici i se cer bani, e o alta poveste!!
Inca nu stiu daca personajul lui Bukowski mi-e simpatic ori nu; inca nu stiu daca o sa continui studiul lui Chinaski in celelalte romane in care e protagonist...atita stiu ca, dupa The Inheritance of Loss, Factotum a fost ca o gura de oxigen. Vorba lui Desai, My Salaams, Bukowski!!

PS. Sper ca traducerea de la Polirom a lui Desai, Mostenitoarea tarimului pierdut (2007), sa fie una buna, armonioasa, iar editarea vizibila...si fara lupa.