Tuesday, December 04, 2007

Marele sant chinezec
"Ce-ar fi daca toti copiii chinezi ar face un sant lung, lung, luuuung, atit de lung, incit sa ajunga pina in America?", se intreaba fetita Jin-Ho, unul dintre personajele cartii “Digging to America” de Anne Tyler (Vintage 2007). Insa cartea nu prea are a face cu chinezii, ci cu sentimentul de apartenenta la o familie, la o natiune, la o tara. “Digging to America” este, hotarit lucru, un roman al mileniului III in care multiculturalismul si integrarea sociala sint temele cel mai des abordate. Seamana cumva cu “Dinti Albi” a lui Zadie Smith, insa de data asta nu e vorba despre o satira, ci despre o subtila , tandra si ironica explorare a felului de-a fi american, din dubla perspectiva a “localnicilor” si a “mai nou-sositilor”. Concluzia ar fi ca si unii si altii se zbat sa ...digging to America!!! :-)

Doua familii din Baltimore, care probabil nu s-ar fi intilnit niciodata, astepta la aeorport sosirea celor doua fetite adoptate din Coreea. Familia americana get-beget, o asteapta pe Jin-Ho cu catel, cu purcel, cu bannere de bun sosit, cu cadouri, camere video si aparate de filmat, intr-un stil cit se poate de american. Cealalta familie, de origine iraniana, o asteapta pe Susan in grup restrins (mama, tata si mama lui tata), cit se poate de discreti si evident, coplesiti de importanta momentului. Insa dupa un an de la sosirea fetitelor pe pamint american, lui Bitsy Donaldson, mama lui Jim-Ho ii vine ideea (impulsiva de altfel) de a organiza o “Zi a sosirii”, la care sa o invite si pe micuta Susan si noua familie a acesteia. De aici incolo, viata celor doua clanuri se intersecteaza din ce in ce mai mult, iar “Ziua Sosirii” devine o traditie si se organizeaza cu schimbul: un an la Donaldsoni, altul la Yazdani.

Asa se face ca ajungem sa-i cunoastem pe toti Donaldsonii si Dickensonii din partea lui Jin-Ho si pe rubedeniile iraniene din partea lui Susan. In principal, exista mama Bitsy, destul de matura ca virsta, dar cu idei avintate si sanatoase – crede ea, idei care par cel putin ciudate celorlalti. Ideile se raporteaza cam la toate, incepind cu politica si terminind cu educarea copiilor. Jin-Ho are, de exemplu, nume coreean (pe care ajunge sa-l urasca), e imbracata la petreceri in costum traditional coreean, primeste doar jucarii care “sa nu incurajeze consumerismul” si maninca sanatos lasagnii vegetale si boabe de griu. Bitsy priveste cu cea mai mare simpatie traditia altora si e gata sa o copieze intr-un stil care, de cele mai multe ori, strica toata intentia. Dar cu toate ciudateniile ei si mania pentru party-uri, Bitsy e un suflet mare si generos.
Apoi exista Maryam Yazdan, bunica paterna a lui Susan, vadudva, dar atragatoare, care dupa 35 de ani de viata in America se simte suspendata intre doua lumi. I se pare ca nu e compatibila cu niciuna si refuza sa mai faca vreun efort de ajustare. Pare severa, cu principii ferme si cu un fel de a vorbi si a se purta care intimideaza, care ii lasa pe ceilalti ....flummoxed. Donaldsonii si Dickensonii nu prea stiu de unde s-o apuce, iar rudele iraniene si galagioase ale nurorii o cam evita.

Bitsy si Maryam sint, asadar, extremele intre care se desfasoara interactiunea americano-iraniana, iar Anne Tylor are meritul de a reda cu umor diferentele si a accentua cu caldura asemanarile. De pilda, grandomania americanilor de a organiza event-uri mari si galagioase (ca asteptarea de la aeroport) nu se poate asemana decit cu petrecerile date de cuscrii lui Maryam, infiniti si galagiosi, imbracati pretentios si cu un gust discutabil, petreceri la care se consuma zeci si zeci de feluri de bucate a caror pregatire incepe, indeobste, cu cel putin o saptamina inainte. Nici nu se compara cu prajiturelele gata cumparate ale americanilor, ori cu hainele lor sifonate! Insa si unii si altii incearca sa se adapteze celorlalti, iar cit se poate de relevant pentru procesul asta este parcursul relatiei sentimentale dintre tatal lui Bitsy (ajuns si el vaduv) si Maryam.

Digging to America” e o altfel de perspectiva asupra notiunii de “a fi strain”, fiindca, la o adica, poti sa fii un strain in propria tara! Haois e ca, in roman, cele mai americane personaje, ajung sa devina Jin-Ho si Susan, cele doua fetite adoptate din Coreea. M-a impresionat la Tyler empatia cu care-si trateaza personajele; le intelege, le iubeste si de, aceea, isi permite sa le ironizeze. Mi s-a parut a se fi simtit destul de confortabil in abordarea perspectivei iraniene, insa asta nu m-a mai mirat cind am aflat ca Tylor este vaduva unui medic iranian, cu care are doua fete. Daca m-a dezamagit ceva, a fost finalul nitel cam patetic!!

PS Anne Tyler a aparut in romaneste, anul acesta, la Humanitas cu “Casatorie de amatori”, insa eu sint curioasa sa citesc, mai departe, “Breathing Lessons”, romanul pentru care a primit Pulitzerul in 1989.

2 comments:

salmi said...

Tocmai citesc "Casatorie de amatori", iar acum am vazut descrierea ta a cartii "Digging to America". Interesanta poveste, eu abia am descoperit-o pe aceasta autoare. Stii cumva ce carti mai are traduse in romana si la ce edituri au aparut(in afara de cele pe care le-ai amintit)?

Spor mai departe, pentru mine blogul tau e o sursa de delectare si informare.
Mihaela

anda grarup said...

mihaela, merci :-)) Am inteles ca in romaneste i-a mai aparut si aia pe care vreau eu sa o citesc: "Lectii de respiratie" in colectia "Cotidianul". Sa-mi spui cum ti s-a parut "casatoria.." :-)