Despre frumusete
Nu, nu e vorba acum de Zadie Smith, ci de Alain de Botton si ale sale “Essays in Love” (Picador, 1995); un roman in care dragostea e luata serios la puricat, e teoretizata, abstractizata, structurata si...tot degeaba. Caci atunci cind te-apuca, se duc naibii teoriile, experientele, reflectiile si toate promisiunile de never ever again!!!
El este arhitect, tinar, destept si se indragosteste lulea si la prima vedere de Chloe, intr-un Boeing 767. Ce sanse avea el sa stea in acea zi linga Chloe, in avionul care-i aducea de la Paris la Londra?? 1 la 989727, asta cu creionu’-n mina. Si atunci nu-i deloc nebuneste sa te gindesti ca ea, Chloe, ti-e jumatatea sortita. Ei bine, asta-i primul stadiul al dragostei; fatalismul romantic.
Si de Botton numara in total 24 de stadii, exact atitea cite a avut relatia de-un an a personajului sau cu Chloe. Idealizarea este ce-l de-al doilea stadiu, in care ea e un inger si are exact ceea nu are el. Botton crede ca idealizarea persoanei iubite este de fapt nevoia de a ne compensa propriile lipsuri, propriile lasitati, slabiciuni, minciuni si compromisuri. Reversul lor exista si ne inchipuim prosteste ca cel de care, iata, ne-am indragostit, il gazduieste. Drept urmare, incepe etapa a-3-a, a subtextului seductiei, in care cautam si gasim semnificatii oricarui gest, oricarei vorbe, oricarei atitudini. Insa, odata familiarizati cu subiectul idealizarii si al seductiei, ne indreptam degraba spre etapa autenticitatii. Autenticitate care, culmea, incepe c-o mistificare: aceea de a spune despre noi ceea ce noi ne-nchipuim ca persoana adorata, idealizata, aproape sedusa, vrea s-auda. Totusi, pas cu pas, ne dezvaluim asa cum sintem si recunoastem etapa a 5-a, cea a incompatibilitatii dintre creier si trup. Ne dam seama ca ratiunea, gindul sint ceva ...suspect in dormitor.
Ei, si din dormitor ajungem la marxismul dragostei, etapa in care nu ne punem doar problema reciprocii, dar si pe cea a indoielii: “If s/he really is so wonderful, how could s/he love someone like me?”. Exact ca in gluma cu Marx care nu vroia cu nici un chip sa devina membru-al unui club care-l vroia ca membru:-) Adica e mai bine ca visul/dragostea sa ramina doar o fantezie??? Hotarit nu!! Insa trebuie sa fii gata sa suporti consecintele, adica “notele false”, adica prabusirea ideii aristofanice de “a-ti gasi jumatatea” in fata unei perechi de pantofi. Criza pantofului aruncat pe geam reprezinta, de fapt, trecerea la etapa a-8-a, cea a liberlismului, in care-ti pui problema de ce uritenia pantofilor vinzatorului de ziare te lasa rece??? Simplu ca buna ziua: fiindca pe vinzatorul de ziare nu-l iubesti si fiindca modelul lui John Staurt Mill despre liberalism, n-are nicio o legatura cu dragostea. Singurul echilibru dintre dragoste si liberalism e simtul umorului.
Si cu umor, depasim si etapa a -9-a, cea a frumusetii. Cea in care te-ntrebi: “Does beauty give birth to love or does love give birth to beauty?”. Si-ntr-o superba expunere filosofica, ce trece de la Platon, la Kant si Wittgenstein, de Botton ne convinge ca frumusetea sta in ochii privitorului. Atita doar ca “Once we locate beauty in the eye of the beholder, what will happen when the beholder looks elsewhere?”. Lasind balta insa intrebarea, ne vine greu sa spunem “Te iubesc”, si asta fiindca intregul limbaj al dragostei e super-uzitat. Mai degraba ne putem exprima intreaga simtire prin “I marshmallowed you”.
Nu, nu e vorba acum de Zadie Smith, ci de Alain de Botton si ale sale “Essays in Love” (Picador, 1995); un roman in care dragostea e luata serios la puricat, e teoretizata, abstractizata, structurata si...tot degeaba. Caci atunci cind te-apuca, se duc naibii teoriile, experientele, reflectiile si toate promisiunile de never ever again!!!El este arhitect, tinar, destept si se indragosteste lulea si la prima vedere de Chloe, intr-un Boeing 767. Ce sanse avea el sa stea in acea zi linga Chloe, in avionul care-i aducea de la Paris la Londra?? 1 la 989727, asta cu creionu’-n mina. Si atunci nu-i deloc nebuneste sa te gindesti ca ea, Chloe, ti-e jumatatea sortita. Ei bine, asta-i primul stadiul al dragostei; fatalismul romantic.
Si de Botton numara in total 24 de stadii, exact atitea cite a avut relatia de-un an a personajului sau cu Chloe. Idealizarea este ce-l de-al doilea stadiu, in care ea e un inger si are exact ceea nu are el. Botton crede ca idealizarea persoanei iubite este de fapt nevoia de a ne compensa propriile lipsuri, propriile lasitati, slabiciuni, minciuni si compromisuri. Reversul lor exista si ne inchipuim prosteste ca cel de care, iata, ne-am indragostit, il gazduieste. Drept urmare, incepe etapa a-3-a, a subtextului seductiei, in care cautam si gasim semnificatii oricarui gest, oricarei vorbe, oricarei atitudini. Insa, odata familiarizati cu subiectul idealizarii si al seductiei, ne indreptam degraba spre etapa autenticitatii. Autenticitate care, culmea, incepe c-o mistificare: aceea de a spune despre noi ceea ce noi ne-nchipuim ca persoana adorata, idealizata, aproape sedusa, vrea s-auda. Totusi, pas cu pas, ne dezvaluim asa cum sintem si recunoastem etapa a 5-a, cea a incompatibilitatii dintre creier si trup. Ne dam seama ca ratiunea, gindul sint ceva ...suspect in dormitor.
Ei, si din dormitor ajungem la marxismul dragostei, etapa in care nu ne punem doar problema reciprocii, dar si pe cea a indoielii: “If s/he really is so wonderful, how could s/he love someone like me?”. Exact ca in gluma cu Marx care nu vroia cu nici un chip sa devina membru-al unui club care-l vroia ca membru:-) Adica e mai bine ca visul/dragostea sa ramina doar o fantezie??? Hotarit nu!! Insa trebuie sa fii gata sa suporti consecintele, adica “notele false”, adica prabusirea ideii aristofanice de “a-ti gasi jumatatea” in fata unei perechi de pantofi. Criza pantofului aruncat pe geam reprezinta, de fapt, trecerea la etapa a-8-a, cea a liberlismului, in care-ti pui problema de ce uritenia pantofilor vinzatorului de ziare te lasa rece??? Simplu ca buna ziua: fiindca pe vinzatorul de ziare nu-l iubesti si fiindca modelul lui John Staurt Mill despre liberalism, n-are nicio o legatura cu dragostea. Singurul echilibru dintre dragoste si liberalism e simtul umorului.
Si cu umor, depasim si etapa a -9-a, cea a frumusetii. Cea in care te-ntrebi: “Does beauty give birth to love or does love give birth to beauty?”. Si-ntr-o superba expunere filosofica, ce trece de la Platon, la Kant si Wittgenstein, de Botton ne convinge ca frumusetea sta in ochii privitorului. Atita doar ca “Once we locate beauty in the eye of the beholder, what will happen when the beholder looks elsewhere?”. Lasind balta insa intrebarea, ne vine greu sa spunem “Te iubesc”, si asta fiindca intregul limbaj al dragostei e super-uzitat. Mai degraba ne putem exprima intreaga simtire prin “I marshmallowed you”.
Urmeaza intimitatea, cea a trairii unor experiente comune, apoi cea a confirmarii eu-lui, in care persoana iubita te redefineste (ori, mai degraba, tu te redefinesti prin ochii persoanei iubite), cea a intremitentei inimii, care prespune un grad de ambivalenta a relatiei, cea a anhedoniei (teama de a fi fericit alaturi de cel iubit) si…ajungem, in sfirsit, la inceputul sfirsitului.
La etapa contractiilor, in care vedem semne de schimbare pe care insa, la inceput, le ignoram, dar care, mai apoi, ne transforma intr-un soi de teroristi romantici gata sa (re)cistige dragostea prin forta - batalie de la inceput pierduta. Urmeaza agonia: in care, mai intii, invinuim/dezvinovatim nietzechian iubitul/iubita pierdut(a) (beyond good and evil), ca mai apoi sa devenim de-a dreptul freudieni, psiho-fatalisti, constatind ca ultima dragoste se-nscrie, mai degraba, intr-un tipar familial. Si mai apoi ne gindim la suicid ca la o metoda postuma (si ineficienta) de exprimare a neputintei vietii “fara tine” iar, in cele din urma, ne imbolnavim de sindromul lui Isus (noi sintem cei perfecti, iar el/ea nu ne merita). Urmeaza mai apoi elipsele – ori recunoasterea ca viata merge mai departe cu si fara tine, cu si fara el/ea, si in final, uitarea si iar ... dragostea.
“Essays in Love” este o altfel de carte. O carte aflta la granita dintre literatura si filosofie, dintre experienta si teorie, dintre tragic si comic. O carte care, personal, mi-a placut mult pe alocuri (capitolul On Beauty, de exemplu), care mi s-a parut trasa bine de par prin alte locuri (etapa sinuciderii si cea a tiparului freudian); o carte gen “de ce iubim femeile” in care lirismul e inlocuit de filosofie, o lectura agreabila dar, clar, fara niciun fel de aplicatii practice!! :-)
La etapa contractiilor, in care vedem semne de schimbare pe care insa, la inceput, le ignoram, dar care, mai apoi, ne transforma intr-un soi de teroristi romantici gata sa (re)cistige dragostea prin forta - batalie de la inceput pierduta. Urmeaza agonia: in care, mai intii, invinuim/dezvinovatim nietzechian iubitul/iubita pierdut(a) (beyond good and evil), ca mai apoi sa devenim de-a dreptul freudieni, psiho-fatalisti, constatind ca ultima dragoste se-nscrie, mai degraba, intr-un tipar familial. Si mai apoi ne gindim la suicid ca la o metoda postuma (si ineficienta) de exprimare a neputintei vietii “fara tine” iar, in cele din urma, ne imbolnavim de sindromul lui Isus (noi sintem cei perfecti, iar el/ea nu ne merita). Urmeaza mai apoi elipsele – ori recunoasterea ca viata merge mai departe cu si fara tine, cu si fara el/ea, si in final, uitarea si iar ... dragostea.
“Essays in Love” este o altfel de carte. O carte aflta la granita dintre literatura si filosofie, dintre experienta si teorie, dintre tragic si comic. O carte care, personal, mi-a placut mult pe alocuri (capitolul On Beauty, de exemplu), care mi s-a parut trasa bine de par prin alte locuri (etapa sinuciderii si cea a tiparului freudian); o carte gen “de ce iubim femeile” in care lirismul e inlocuit de filosofie, o lectura agreabila dar, clar, fara niciun fel de aplicatii practice!! :-)
6 comments:
ca de fiecare data, o excelenta recenzie - bine argumentata, impanata cu umor de calitate.
marturisesc ca am ramas blocat in lift pe la etajul 5 al comentariului tau, 5 din 9 :), cand am dat peste... "criza pantofului aruncat pe geam si uritenia pantofilor vinzatorului de ziare". tocmai regasisem acolo secvente din propria-mi viata ;)
si chiar acum o ma apuc sa scriu ceva despre asta.
deci, ca sa concluzionez, ando,
este pt a doua oara consecutiv cand imi inspiri o insemnare pe propriul blog :))
hm, comentariul tau mi-a reamintit cartea cu mult mai mult drag decat simteam pentru ea! intr-adevar, si mie mi-a placut mult pe alocuri, dar la recitire m-a enervat!
@panta, hai ca tot trag cu ochiul pe blogu' tau sa vad la ce te-am(mai) inspirat. Nu de alta, da' ma astept la surprize :))
@capricornk, te inteleg :D
24 de stadii? cred ca asta depaseste si numarul de cercuri pe care unii sfinti le interpun intre ei si dumnezeu. personal, cred ca iubirea este un fenomen destul de rar si pot sa-mi dau seama daca cineva a iubit sau nu (sa nu razi de chestia asta).
Am citit cartea asta cu titlul On Love si nu eram sigura daca e vorba de aceeasi chestie despre care ai scris, dar m-am lamurit. Nu pot sa descriu cat de nauseating mi s-a parut. Alain de Botton e un elvetian de familie buna, cat se poate de snob, care nu e suficient de profund sa fie filosof si nici suficient de creativ sa fie scriitor. Pe deasupra, mai lucreaza si ca television producer. Personajele din cartea asta mi s-au parut sinistre, situatiile penibil de artificiale (scena cu micul-dejun cand se cearta din cauza gemului!?!?!), pe alocuri imi venea sa dau cu cartea de pamant. Dupa ce am terminat-o chinuit, l-am expediat pe Botton in categoria "wouldn't touch it with a ten foot pole". Nu pot decat sa sper ca o sa-si dea seama de limitele lui si o sa se se mute in America sa scrie self-help pe banda.
@meropi, io am citit usor cartea, probabil fiindca nici n-am luat-o-n serios!! De altfel nici nu cred sa aiba pretentia asta :))
Despre Botton filosoful nu stiu ce sa zic, insa mie mi se pare ca are lejeritatea aia a specialistului cu overview, gata sa argumenteze elastic si rational!! In ceea ce priveste creativitatea lui literara, inclin sa-ti dau dreptate; insa mi s-a parut originala abordarea asta filosofica a dragostei, cu conditia, evident, sa nu se mai repete.
Ca-i snob, nu stiu :)...insa ce-i rau sa fii TV producer??
Io as fi curioasa acum ca Arthur sa citeasca productia si sa-si spuna parerea, fiindca el e specialist :)) Chiar Arthur, cum iti dai seama ca cineva a iubit/iubeste??? Ce semne lasa dragostea??
Post a Comment