Wednesday, February 18, 2009

Eu si noi
Chiar cu riscul de a “speria” audienta masculina care mai trece din cind in cind pe blogul asta, ma incumet sa declar cartea lui Carol Shields, “Jurnal in piatra” (Humanits Fiction 2008), una dintre cele mai bune carti, citite de mine, cu si despre femei. E si pentru femei ... insa nu numai.

Jurnal in piatra” e povestea unei vieti. Insa “ce este povestea unei vieti? O cronica a faptelor, sau o impresie mestesugit modelata? Aducerea la un loc a lucrurilor de care se teme? Sau adunarea lucrurilor revelate nonsalant, acele minuscule beneficii ale cunoasterii care i-au fost destinate?” (pag. 293), se intreaba Daisy Goodwil, eroina cartii, aprope spre sfirsitul vietii sale lungi.

Iar Carol Shields scrie o poveste magic-realista (si postmodernista) despre viata lui Daisy Goodwill, nascuta aproape odata cu secolul (trecut) si moarta prin omienouasuteoptzecisiceva. O poveste-jurnal-ambivalent. O poveste despre “eu” , Daisy Goodwill, asa “cum sint”, dar mai ales o poveste despre “noi”, nenumaratele Daisy Goodwill, asa cum “societatea se asteapta ca sa fim”. Eu si noi, doua pronume, fiecare cu partea lui de jurnal. Mai vizibil “noi”, caci Daisy insasi se vede pe sine ca un personaj. “Eu”-l e tinut in taina, e intim, neimpartasit si luat, la sfirsit, cu sine, in nemurire.

Shields face o treaba excelenta cu dedublarea asta literara, de-a dreptul schizofrenica. Ii asigura lui Daisy participare continua la poveste, insa si detasare, contemplare. Daisy e ea, atunci, la nastere, intr-o atmosfera magic realista (mi-a amintit, cumva, de “Ca apa pentru ciocolata”). Apoi intreaga viata e un “noi”: o tinara culta, gata-gata sa faca o partida buna, rapid ratata; apoi o sotie si mama model care trudeste in timpul zilei, insa care la cina se “prepara”, pentru sot, cu haine si parfum, iar mai apoi, in pat, inutil, cu diafragma. Devine vaduva si redevine “eu”, impacata cu sine, dar prinsa in propria neexprimare. Daisy Goodwill - prezenta si absenta. Dar si istorie.

Mai mult decit povestea in sine, cum spuneam magic realista, pe mine m-a prins mai degraba stilul. E curgator, multivalent, subtil, seducator si senzual. Umorul nu lipseste nici el, nici poezia si nici inteligenta. E o carte pentru care Carol Shields a primit Pulitzerul in 1995.