Friday, March 20, 2009

O limba curata
Telgte, Westphalia, Mai 1647. Acolo si in acele timpuri (tulburi) isi plaseaza Günter Grass “The Meeting at Telgte” (Mariner Books, 1990), o carte plina de spirit , picareasca, dar si parabolica. Un adevarat roman a clef .

La Telgte, cu putin inainte de incheierea razboiului de 30 de ani, Grass ii aduna fictiv pe cei mai importanti poeti germani ai vremii (vreo 20), animati de ideea ecumenica, nobila si generoasa de repurificare si revitalizare a limbii si prozodiei germane. 300 de ani mai tirziu, lua nastere, in Germania de Vest, Grupul 47, o adunare de literati germani, minati de ideea de repurificare a limbii (grav afectata de limba de lemn nazista) si de relansare a literaturii germane post-war. In 1647, Germania era divizata intre Catolici si Protestanti; in 1947 - intre fortele aliate si cele sovietice. Paralela, deci, nu putea fi evitata, asa incit lui Grass nu i-au fost iertate nici ironiile si nici cinsimul, iar “The Meeting at Telgte” nu s-a bucurat niciodata de succesul pe care l-ar fi meritat.

Intilnirea de la Telgte a fost organizata de poetul Simon Dach (dach, in germana, inseamna acoperis), un epigon al mult mai celebrului Martin Opitz (da, tot ala din Calcanul) - un fel de Virgiliu al literaturii germane, care tocmai se prapadise de curind. Invitatii lui Dach erau unul si unul : vorbeau dialecte diferite, aveau religii diferite, simpatii politice diferite, virste diferite, apucaturi diferite, feluri diferite de a se exprima. Un singur lucru aveau in comun: limba germana. Iar Dach isi inchipuia, naiv, ca adunatura asta pestrita de literati, mai mult sau mai putin talentati, ar putea emite nu doar un manifest al limbii germane, dar si un mesaj de pace care sa impresioneze puterile (germane, suedeze si franceze) ce se bateau atunci pe os. Ca n-a fost asa, n-a fost nici vina lui Dach si nici a organizarii lui elitiste, cu sesiuni de lectura si supe luuungi de vremuri de razboi.

Prima zi de lucru a fost cum a mai fost: cu instalarea neortodoxa a literatilor la hanul Bridge Tavern condus de Libuska, zisa mama Courage, dar si cu prima sesiune de lecturi, in care dialectele limbii germane pareau a ceda in fata unei coerente lingvistice comune. Asta pina cind...pina cind s-a ajuns la varza! Caci varza “kappes” a celor de pe Rin ar trebui sa coexiste cu varza “kumst” a celor dintre Ems si Weser!! Disupta s-ar fi putut lasa chiar si c-o bataie, daca Dach n-ar fi incheiat la timp si diplomatic prima zi a “conferintei”, invitindu-si colegii la fisii subtiri de sunca si cirnati fierti, asortati modest cu citeva legume!

Cea de-a doua zi fu dedicata formelor de exprimare. Poetul “vizual” Birken isi citi neinspirat poemele in forma de cruce si inimoare; Greflinger sidera asistenta cu poezii vulgare, iar Gryphius o adormi de-a dreptul cu tragedia lui lunga si intinsa ca si supa ce urma. “Spoon in soup, Gryphius stirred up thoughts that expanded Silesian hunger into cosmic hunger.” :) Se mai scursera citeva ceasuri de discutii aprinse in jurul (ne)muzicalitatii limbii germane, ca apoi sa vina cina, un adevarat festin. Gelnhausen si trupele lui imperiale trasera o fuga pin’ la tara, omorira un fermier si, uite-asa, procurara cele 5 giste aliniate acum pe o tepusa la protap, 3 purcei de lapte invirtiti pe-o alta, plus o oaie indopata cu cirnati.

Abundenta neasteptata de mincare si vin lasa urme adinci asupra literatilor, asa incit in ultima zi a conferintei renuntara la mesajul de pace si, concentrindu-se doar pe manifestul literar, isi adusera aminte ca au origini diferite. De data aceasta doar focul ii mai desparti de o iminenta si apriga incaierare. Si uite-asa, intilnirea de la Telgte ramase fara rezultat; nu acelasi lucru s-ar putea spune insa, acum, la jumatate de secol distanta, despre Grupul 47, chiar daca, probabil, intilnirile din cadrul lui l-au inspirat pe Grass.

Si lui Günter Grass chiar nu-i trebuie prea multe ca sa dezvolte o proza spumoasa, (auto)ironica, obraznica, plina de spirit. Ca in cazul lui “The Meeting at Telgte” – o carte fascinanta, din care nu lipsesc mostre ale Barocului german.

3 comments:

Anonymous said...

cred ca trebuie sa ma apuc si eu sa citesc ceva el, am de el in biblioteca "Im Krebsgang", dar inca nu i-a venit rindul:-)
sintagma e "roman à clef"

anda grarup said...

@raluca, nuuu, nu-l incepe pe Grass cu mersul de rac, te rog!! :) Nu-l reprezinta deloc; e un accident. Iti recoamnd toba, asa, ca sa te farmece!

nohh...nici macar nu-mi dau seama cum am scapat la-ul ala :) Ma gindeam la chef cre' ca!!

Anonymous said...

ok, numai ca toba e mai veche, eu am zis sa incep cu o chestie mai recenta, il pun pe hold:-)
Acum am in brate Kawabata "O mie de cocori" - varianta franceza "Nuée d'oiseaux blancs" -o sa-mi pot onora o promisiune mai veche cit de curind:-)
nu te lasa impresionata de chef:-)