Friday, March 06, 2009

Sonata lui Oates
Chiar si fara sa fi facut referire directa la Appassionata lui Beethoven, ultima carte a lui Joyce Carol Oates, “The Gravedigger’s Daughter” (Harper Perennial, 2008), poate fi comparata cu o bucata muzicala: din punctul de vedere al arhitecturii, al dezvoltarii textului, al ritmului, al expresivitatii. Iar Oates stapineste perfect cuvintele, literele, sunetele, intelesul lor si le combina intr-un recital de emotii intim si puternic. Romanul este scris in memoria bunicii autoarei, “Blanche Morgenstern, the gravedigger’s daughter” – o supravietuitoare.

Allegro Assai – In The Chautauqua Valley, prima parte a romanului cu tema definitorie a supravieturii. O parte grava, dar alerta, dinamica, in care evenimentele si emotiile se succed dramatic. Rebecca Schwart supravietuieste: nasterii sale in conditii inumane la bordul unui vas spre America; saraciei din casa insalubra a groparului; abuzului psihic al tatalui ce-si vede pierduta demnitatea; fugii de-acasa a celor doi frati mai mari; uciderii mamei si a sinuciderii groparului care, intr-o ultima clipa de luciditate, intoarce pusca dinspre capul copilei; unei adolescente stigmatizate si chinuite de incercarea de “a fi buna” si de “a crede in Dumnezeu”; unui sot abuziv si violent; si, in sfirsit, unui criminal in serie caruia ii datoreaza, insa, o noua viata si o noua identitate pentru ea si copilul ei.

Andante con moto – In The World, a doua parte, oarecum stabila, plata, simpla, aproape comuna. Hazel Jones si fiul sau “are keeping going” pentru a-si cauta siguranta, linistea, viata. Gratie infatisarii ei exotice, a inteligentei native-si naive, a demnitatii ei morale, Hazel cladeste incet si sigur un viitor de pianist pentru fiul sau. Hazel gaseste, in plus, dragostea si confortul material. In The World e tranzitia catre cea de-a treia parte.

Allegro ma non troppo – Beyond, o revenire stapinita la tema supravietuirii. Hazel isi confrunta trecutul, fortata de propriul copil si de viitorul socru, il rezolva, dar il pastreaza ingropat pentru sine. Nimeni nu mai avea sa auda vreodata de Rebecca Schwart, de “the gravedigger’s daughter”…

…si, totusi, epilogul surprinde o semnatura, o poveste, un trecut!!!

E o carte superba, emotionanta, feminina. Oates imi aminteste, in egala masura, de Toni Morrison si de Carson McCullers, dar mi se pare ca stilul ei, desi liric, are mai multa forta, mai mult impact. Trebuie sa recunosc insa, ca am “auzit” si niste note false. Mi s-a parut, de pilda, fortata scena erotica de la cabana, dintre Hazel si Chet, si abrupt epilogul. Abrupt ca stil; rupe ritmul. Ca un capac de pian trintit peste ultima nota de la Appassionata!

12 comments:

Anonymous said...

faina insemnarea ta! chiar am vazut in librarii "La fille du fossoyeur" si mi-a facut cu ochiul. In schimb am cumparat "Confessions d'un gang de filles" (Foxfire). Am citit impresii foarte pozitive despre Oates. O sa ma apuc de ea dupa ce termin "L'enfant brulé" de Dagermann.

Anonymous said...

si mie imi place de joyce oates foarte mult. cartea asta nu o citisem.

anda grarup said...

@raluca, am asaaa un feeling c-o sa-ti placa Oates :) Am si eu Foxfire, dar pe romaneste. De Dagerman am auzit, n-am citit nimic, insa mi-am pus deja pe hold la biblioteca Copilul ars...Dupa ce-l termini, te-astept cu impresii.

@earth, ce (mai) recomanzi din Oates?

Anonymous said...

am citit de Dagerman "L'automne allemand" si am ramas foarte impresionata. "Copilul ars" nu m-a dezamagit, numai ca e extrem de trist. Am ramas cu o senzatie teribila de frig in oase:-)
Iar "Foxfire" e excelenta!! Primele 100 de pagini sunt foarte concludente:-)

Anonymous said...

maaaama! si ce m-am mai ferit de oates! aveam senzatia (nu stiu de ce, dupa nume!) ca e o scriitoare dintr-aia gen sandra brown! lasa ca merg la viena poimaine si-mi cumpar si eu gravedigger's daughter

white noise said...

o sa apara in curand traducerea si la noi, pana atunci recomand ce s-a tradus: Oameni de pret, Bestii, Femeia, victima a speciei. Foxfire inca n-am citit :(

Anonymous said...

cu regret tin sa spun ca Foxfire nu m-a convins intru totul. Mi-a placut enorm subiectul, ideea, insa tehnica narativa am resimtit-o ca fiind un pic greoaie. Folosirea unui carnet de insemnari ca pretext al povestirii nu e foarte original, dar mi s-a parut utilizat intr-o maniera mult mai convingatoare in "Le départ des musiciens" de Per Olov Enquist, de exemplu.
Si am avut aceeasi senzatie de acord discordant in ceea ce priveste finalul: un deznodamint neverosimil sau pur si simplu neconvingator. Eu i-as da cam 3,5 din 5. Luind in considerare abundenta operei ei literare, mi se pare normal ca nu toate scrierile ei sa fie omogene din pdv al valorii.
Am sa-mi iau si "Les femelles" si "Eux", caci mi se pare ca are potential:-)

anda grarup said...

Deci, asa cu Foxfire..tot dezacord de final!! Ieri m-am tot codit la bilbliteca pe linga "Blondine" ("Blonde"), insa dupa ce am rasfoit-o putin, mi-am dat seama ca as prefera s-o citesc in engleza :)

Si...am inceput "Copilul ars" (Brændt Barn), insa cred ca o sa-mi ia destul de mult timp cititul (editia e din 1967 si sint cuvinte si expresii destul de ciudate). Insa imi place; e crud Dagerman :)) Ma intreb daca a fost tradus in romaneste?

Anonymous said...

dupa toate romanele sociale pe care le-am citit in ultimul timp, mi-a facut placere sa citesc un bun roman psihologic, cum e cel al lui Dagerman. Bineinteles ca sunt curioasa ce impresie o sa-ti faca:-)
Impresii la editia in romaneste aici
http://www.bookblog.ro/x-mihaela-butnaru/urme-de-pasi-sub-apa/
O sa ma uit si eu dupa Oates in original, ideea e ca nu ma simt chiar asa de in largul meu in engleza cum ma simt in franceza sau in germana. O sa rasfoiesc ceva in librarie.

anda grarup said...

@raluca, interesanta traducerea titlului lui Dagerman, hmmm!! Insa inca nu-mi dau seama daca-i potrivita, ori nu. Tu ce zici??

Cred c-ar merita s-o-ncerci pe Oates in....germana: parca-i mai aproape de engleza decit de franceza!! Zic si io:)) Insa engleza ei nu-i dificila: ba chiar e o placere sa-i prinzi ritmul!!!

Anonymous said...

"Urme de pasi sub apa" mi s-a parut surprinzatoare ca alegere, deplaseaza centrul de greutate al romanului spre simbolul matern.in opinia mea, simbolul focului e mult mai important in economia romanului decit cel al apei. Bengt e consumat de pasiunea lui si de aspiratia catre puritate, mi-e greu sa mi-l inchipui inecat:-). Sincer, eu m-as fi multumit sa traduc titlul original.

roberts said...

am citit si eu Fiica groparului si mi-a placut. poate limbajul dur, direct m-a descumpanit nitel dar, per total, chiar spun ca Oates e remarcabila.